Hermann de Vries | Sanctuarium | 1993

Eine Botschaft von Eva Froitzheim und Hans Pfrommer

Eine Botschaft von Eva Froitzheim, Kunstmuseum Stuttgart
und Hans Pfrommer, Künstler

Hermann de Vries | Sanctuarium | 1993
Material: Stahl, Blattgold
Maße: Durchmesser: 11 m
Höhe: 2,85 m
Anzahl Stäbe ca. 170

Der Künstler Hermann de Vries wurde 1931 in den Niederlanden geboren und lebt heute in Eschenau in Unterfranken. Nach ersten informellen und aleatorischen Arbeiten nahmen schließlich die Beschäftigung mit Natur und die Verwendung von Naturmaterialien einen immer größeren Anteil im Werk des ausgebildeten Landschaftsgärtners ein.

Das „Sanctuarium“ in Stuttgart ist das erste einer Reihe gleichbenannter Kunstwerke von Hermann de Vries und entstand neben anderen Werken international renommierter Künstler anlässlich der Internationalen Gartenbauausstellung 1993. Zu dieser Ausstellung wurde der Versuch unternommen, mehrere Grünanlagen Stuttgarts zu einem durchgängig begehbaren „grünen U“ zu verbinden.

Sicher nicht zufällig wurde für das „Sanctuarium“ mit dem nördlichsten Zipfel des
Leibfriedschen Gartens ein Ort ausgewählt, an dem sich das „Grüne“ besonders
gegen die Errungenschaften städtischer Infrastruktur in Form von Eisenbahn,
Straßenbahn, stark befahrenen Straßen usw., die nur durch mehrere
Fußgängerstege überwunden werden können, zu behaupten hat.

Das „Sanctuarium“ besteht aus einer Kreisfläche von 11 Metern Durchmesser, die
von einem Zaun aus circa 170 Stahlstäben mit einer Höhe von jeweils 285 cm
umgeben ist. Die Spitzen dieser Stäbe sind zu Lanzen geschmiedet und mit
Blattgold belegt. Ein Zaun mit dieser hochherrschaftlichen Anmutung dient
normalerweise dazu, menschlichen Besitz oder menschliche Privatsphäre zu
schützen. In diesem Fall ist es genau umgekehrt: Der Zaun soll dazu dienen, die
Natur vor jedwedem menschlichen Eingriff abzugrenzen, einen, wie der Künstler es formulierte, „Schutzraum zur Naturmanifestation in einer extremen Umgebung“ bieten. Diese geschützte Wildnis kann als Opposition nicht nur zum umgebenden Verkehrschaos sondern auch zur penibel gestalteten „Natur“, wie sie auf den meisten Gartenschauen zu sehen ist, gelesen werden.
Im Jahr 2018 kam es zu einem Vorfall, der das Werk von Hermann de Vries erneut in den Fokus der Öffentlichkeit rückte und selbst die „Bild“Zeitung zur Kunstberichtserstattung verleitete: Nach 25 Jahren unbehelligten Wachstums, es waren inzwischen mehrere Bäume und Büsche gewachsen, die, ganz dem Konzept des Künstlers entsprechend, den Zaun überragten und überwucherten, schritt das Garten- und Friedhofsamt der Stadt Stuttgart zur Tat. Es schnitt innerhalb des Kunstwerkes alle Pflanzen bis auf den Grund zurück. Aus einem extremen Beispiel des Hortus conclusus war an einem
einzigen Tag ein ground zero geworden. Der Leiter des Gartenbauamtes räumte
später ein, die Mitarbeiter seien „besonders gründlich“ und die Aktion insgesamt
„nicht ganz optimal“ gewesen. Hermann de Vries zeigte sich empört über die
Überschreitung seines künstlerischen Konzepts und behielt sich rechtliche Schritte vor. Wenn er einen Rückschnitt gewollt hätte, schrieb er, hätte er eine Tür im Zaun angebracht.

Inzwischen hat sich die Natur ihren Platz im Stuttgarter Sanctuarium wieder
zurückerobert. Als Entstehungsdatum für das Kunstwerk werden inzwischen aber die beiden Jahre 1993 und 2018 angegeben.

A message from Eva Froitzheim, Kunstmuseum Stuttgart
and Hans Pfrommer, artist

Hermann de Vries | Sanctuarium | 1993
Material: Steel, gold leaf
Dimensions: Diameter: 11 m
Height: 2.85 m
Number of rods approx. 170

The artist Hermann de Vries was born in the Netherlands in 1931 and now lives in Eschenau in Lower Franconia. After his first informal and aleatoric works, his preoccupation with nature and the use of natural materials became increasingly important in the work of the trained landscape gardener.

The ‘Sanctuarium’ in Stuttgart is the first in a series of eponymous works of art by Hermann de Vries and was created alongside other works by internationally renowned artists on the occasion of the International Horticultural Exhibition in 1993. For this exhibition, an attempt was made to connect several green spaces in Stuttgart to form a continuous walkable ‘green U’.

It was certainly no coincidence that the northernmost tip of the Leibfried Garden was chosen for the ‘Sanctuarium’.
the northernmost tip of the Leibfried Gardens, a place where the ‘green’ is particularly
against the achievements of urban infrastructure in the form of the railway,
railway, tramway, busy roads etc., which can only be crossed by several footbridges.
which can only be crossed by several footbridges.

The ‘Sanctuarium’ consists of a circular area with a diameter of 11 metres, surrounded
surrounded by a fence of around 170 steel bars, each 285 cm high.
each. The tips of these bars are forged into lances and

Un mesaj de la Eva Froitzheim, Kunstmuseum Stuttgart și Hans Pfrommer, artist

Hermann de Vries | Sanctuarium | 1993
Material: Oțel, foiță de aur
Dimensiuni: Diametru: 11 m
Înălțime: 2,85 m
Număr de tije: aprox. 170

Artistul Hermann de Vries s-a născut în 1931 în Olanda și trăiește astăzi în Eschenau, Franconia Inferioară. După primele sale lucrări informale și aleatorii, preocuparea pentru natură și utilizarea materialelor naturale au devenit o parte important din opera din opera grădinarului peisagist.

„Sanctuarium” din Stuttgart este prima dintr-o serie de opere de artă cu același nume create de Hermann de Vries și a fost realizată, alături de alte lucrări ale unor artiști renumiți internațional, cu ocazia Expoziției Internaționale de Horticultură din 1993. Pentru această expoziție, s-a încercat conectarea mai multor spații verzi din Stuttgart într-un „U verde” accesibil pietonilor.

Nu întâmplător, pentru „Sanctuarium” a fost ales un loc în colțul nordic al Grădinii Leibfriedsche, unde „verdețea” trebuie să se impună în fața lucrărilor de infrastructură urbană reprezentate de căi ferate, tramvaie, drumuri intens circulate etc., care pot fi traversate doar prin mai multe pasarele pietonale.

„Sanctuarium” constă într-o suprafață circulară cu diametrul de 11 metri, înconjurată de un gard format din aproximativ 170 de tije de oțel, fiecare având o înălțime de 285 cm. Vârfurile acestor tije sunt forjate în formă de lance și acoperite cu foiță de aur. Un gard cu o astfel de alură impunătoare servește de obicei pentru a proteja proprietatea sau intimitatea umană. În acest caz, este exact invers: gardul trebuie să delimiteze natura de orice intervenție umană, oferind, cum a spus artistul, un „spațiu de protecție pentru manifestarea naturii într-un mediu extrem”. Această oază sălbătică protejată poate fi văzută ca o opoziție nu doar la haosul traficului înconjurător, ci și la „natura” meticulos amenajată, așa cum este prezentată în majoritatea expozițiilor horticole.

În 2018, a avut loc un incident care a readus opera lui Hermann de Vries în atenția publicului și chiar a determinat ziarul „Bild” să facă un reportaj despre artă: după 25 de ani de creștere neîntreruptă, timp în care crescuseră mai mulți copaci și tufișuri, care, conform conceptului artistului, depășiseră și acoperiseră gardul, Biroul de Grădinărit și Cimitire din Stuttgart a intervenit. Toate plantele din interiorul operei de artă au fost tăiate până la sol. Dintr-un exemplu extrem de hortus conclusus s-a transformat într-o singură zi într-un ground zero. Șeful Biroului de Grădinărit a recunoscut ulterior că angajații au fost „deosebit de minuțioși” și că acțiunea în ansamblu „nu a fost tocmai optimă”. Hermann de Vries s-a arătat indignat de intervenția asupra conceptului său artistic și și-a rezervat dreptul de a lua măsuri legale. Dacă ar fi dorit o tăiere, a scris el, ar fi pus o ușă în gard.

Între timp, natura și-a recâștigat locul în Sanctuarium-ul din Stuttgart. Ca dată de creație a operei de artă sunt acum menționate anii 1993 și 2018.