Jakob Wilhelm Fehrle | Denkmal für die Gefallenen des Ersten Weltkriegs
Eine Botschaft von Joe Halbekann, Archivar, Esslingen
Eine persönliche Botschaft
von Joe Halbekann
Eine Botschaft von Joe Halbekann, Archivar, Esslingen
Jakob Wilhelm Fehrle
Denkmal für die Gefallenen des Ersten Weltkriegs von
Standort
Esslingen am Neckar, Rathausplatz
Kann heute noch eine Botschaft von einem „Kriegerdenkmal“ ausgehen?
Ich denke ja.
Die Kreisstadt Esslingen am Neckar hatte im Ersten Weltkrieg (1914-1918) beinahe 1400 gefallene Soldaten zu beklagen. Fast jede Familie war betroffen. Der Krieg war verloren, militaristisch-nationalistische Kreise propagierten die „Dolchstoßlegende“ von einer scheinbar unbesiegten deutschen Armee. Die junge Demokratie der Weimarer Republik sah sich unvorstellbaren Herausforderungen ausgesetzt: politischer Systemwechsel, materielle Not, permanente Angriffe von Seiten der Feinde der Republik von links und rechts.
Wenig kann Gesellschaften mehr versöhnen als die gemeinsame Trauer um die Toten. Entsprechend – ein Blick auf Frankreich oder Großbritannien zeigt dies – war das Gedenken an die Gefallenen dieses ersten Vernichtungskrieges der Neuzeit von ungeheurer Wichtigkeit für die traumatisierten Gesellschaften. Während auch in Deutschland im ländlichen Raum, in Vereinen oder Institutionen ab 1920 Gefallenendenkmale entstanden, waren die Meinungsbildungsprozesse in den größeren, heterogeneren Städten komplexer. Auch in Esslingen scheiterten die ersten Versuche, ein zentrales „Kriegerdenkmal“ zu aufzustellen, am mangelnden politischen Konsens (und an der Inflation). Erst 1930 genehmigte der Gemeinderat der politisch polarisierten Industriestadt am mittleren Neckar auf Initiative des neuen Oberbürgermeisters Dr. Ingo Lang von Langen ein zentrales Denkmal.
Der in Schwäbisch Gmünd ansässige Bildhauer Jakob Wilhelm Fehrle (1884-1974) wurde beauftragt, den bereits im Mittelalter errichteten Marktbrunnen auf dem Esslinger Rathausplatz in ein Gefallenendenkmal umzugestalten. Fehrle löste die komplexe Aufgabe auf Esslingens repräsentativstem Platz zwischen Altem und neuem Rathaus souverän (insofern ist unstrittig, dass das Monument auch ein Kunstwerk im öffentlichen Raum ist!): Er schuf eine neue zentrale Säule in Form eines Obelisken, bekrönte sie mit einem Adler aus Bronze (das Wappentier Esslingens), schmückte die Säule mit vier Reliefs und verkleidete den Brunnenrand mit Bronzetafel, auf denen die Namen aller Kriegstoten verzeichnet sind. Im November 1931 wurde das Denkmal unter größter Anteilnahme der Bevölkerung eingeweiht – und es berührt heute angenehm, dass die Rede des Oberbürgermeisters frei von revanchistischen Tönen war und stattdessen die legitime Trauer um die Verstorbenen artikulierte.
Obwohl (vielleicht auch: gerade weil) dem Denkmal im Januar 1947 die Fehrlenschen Reliefs genommen wurden (sie wurden als militaristisch eingestuft) ist es für mich heute ein gelungenes Beispiel einer unpathetischen, beinahe „stillen“, aber umso eindrücklicheren Erinnerung nicht nur an die individuellen Schicksale so vieler Gestorbener und die Tiefpunkte deutscher Geschichte, sondern auch an die Schrecken des Krieges – keine gering zu schätzende Botschaft in Zeiten, in den die deutsche Kriegstüchtigkeit wieder diskutiert wird.
A message from Joe Halbekann, Archivist, Esslingen
Jakob Wilhelm Fehrle
Memorial to the fallen of the First World War from
Location
Esslingen am Neckar, Town Hall Square
Can a ‘war memorial’ still send a message today?
I think so.
The district town of Esslingen am Neckar had almost 1,400 fallen soldiers to mourn in the First World War (1914-1918). Almost every family was affected. The war was lost, militaristic-nationalist circles propagated the ‘stab-in-the-back legend’ of a seemingly undefeated German army. The young democracy of the Weimar Republic faced unimaginable challenges: political system change, material hardship, constant attacks from the enemies of the republic on the left and right.
Few things can reconcile societies more than shared mourning for the dead. Accordingly – a look at France or Great Britain shows this – the commemoration of the fallen of this first war of annihilation in modern times was of immense importance for traumatised societies. While memorials to the fallen were also created in rural areas, associations and institutions in Germany from 1920 onwards, the opinion-forming processes in the larger, more heterogeneous cities were more complex. In Esslingen, too, the first attempts to erect a central ‘war memorial’ failed due to a lack of political consensus (and inflation). It was not until 1930 that the municipal council of the politically polarised industrial city on the middle Neckar approved a central memorial on the initiative of the new Lord Mayor Dr Ingo Lang von Langen.
The Schwäbisch Gmünd-based sculptor Jakob Wilhelm Fehrle (1884-1974) was commissioned to transform the market fountain on Esslingen’s town hall square, which had already been erected in the Middle Ages, into a memorial to the fallen. Fehrle masterfully solved the complex task on Esslingen’s most prestigious square between the old and new town hall (in this respect, it is undisputed that the monument is also a work of art in public space!) He created a new central column in the form of an obelisk, crowned it with a bronze eagle (Esslingen’s heraldic animal), decorated the column with four reliefs and covered the edge of the fountain with bronze plaques listing the names of all the war dead. The memorial was inaugurated in November 1931 to great public acclaim – and it is a pleasant surprise today that the mayor’s speech was free of revanchist tones and instead articulated the legitimate mourning for the deceased.
Although (or perhaps precisely because) the Fehrlen reliefs were removed from the memorial in January 1947 (they were classed as militaristic), for me today it is a successful example of an unpathetic, almost ‘silent’, but all the more impressive reminder not only of the individual fates of so many of those who died and the low points of German history, but also of the horrors of war – not a message to be underestimated in times when Germany’s prowess in war is being discussed again.
Un mesaj de la Joe Halbekann, arhivar, Esslingen
Jakob Wilhelm Fehrle
Monumentul pentru cei căzuți în Primul Război Mondial
Locație
Esslingen am Neckar, Rathausplatz
Poate un „Monument al Războiului“ transmite un mesaj astăzi?
Eu cred că da.
Orașul Esslingen am Neckar a pierdut aproape 1400 de soldați în Primul Război Mondial (1914-1918). Multe familii au fost afectate. Războiul a fost pierdut, iar cercurile militarist-naționaliste au răspândit „legenda înjunghierii pe la spate“ despre o armată germană aparent invincibilă. Tânăra democrație a Republicii Weimar s-a confruntat cu provocări inimaginabile: schimbarea sistemului politic, lipsuri materiale și atacuri permanente din partea dușmanilor republicii, atât de stânga cât și de dreapta.
Puține lucruri pot reconcilia o societate mai bine decât durerea comună pentru cei căzuți. Astfel, comemorarea celor căzuți în acest prim război de exterminare al epocii moderne a fost de o importanță imensă pentru societățile traumatizate, așa cum se poate vedea în Franța sau Marea Britanie. În timp ce în Germania, începând cu 1920, au fost ridicate monumente pentru cei căzuți în zonele rurale, în asociații sau instituții, procesul de formare a opiniei în orașele mai mari și mai eterogene a fost mai complex. Chiar și în Esslingen, primele încercări de a ridica un „Monument al Războiului“ central au eșuat din lipsă de consens politic (și din cauza inflației). Abia în 1930, Consiliul Municipal al orașului industrial polarizat politic de pe Neckarul mijlociu a aprobat, la inițiativa noului primar Dr. Ingo Lang von Langen, ridicarea unui monument central.
Sculptorul Jakob Wilhelm Fehrle (1884-1974) din Schwäbisch Gmünd a fost desemnat să transforme fântâna din piața centrală de pe Rathausplatz din Esslingen, ridicată în Evul Mediu, într-un monument pentru cei căzuți. Fehrle a abordat această sarcină complexă pe cel mai reprezentativ loc din Esslingen, între Primăria Veche și Nouă, într-un mod remarcabil (în acest sens, este indiscutabil că monumentul este și o operă de artă în spațiul public!): El a creat o nouă coloană centrală sub forma unui obelisc, a încoronat-o cu un vultur de bronz (animalul heraldic al orașului Esslingen), a decorat coloana cu patru reliefuri și a acoperit marginea fântânii cu plăci de bronz pe care sunt inscripționate numele tuturor celor căzuți în război. În noiembrie 1931, monumentul a fost inaugurat cu o mare participare a populației – și este reconfortant să vedem că discursul primarului a fost lipsit de tonuri revanșiste, articulând în schimb durerea legitimă pentru cei pierduți.
Deși (poate tocmai pentru că) reliefurile lui Fehrle au fost îndepărtate de pe monument în ianuarie 1947 (fiind considerate militariste), pentru mine, astăzi, acesta rămâne un exemplu reușit de amintire nepătimașă, aproape „tăcută“, dar cu atât mai impresionantă. Nu doar că amintește de destinele individuale ale celor căzuți și de momentele întunecate din istoria germană, dar și de ororile războiului – un mesaj de mare importanță în vremuri în care capacitatea de război a Germaniei este din nou în discuție.
